EDIȚIA A 17-a a CONGRESULUI INTERNAȚIONAL FEGIME
Sub deviza ”Împreună generăm un viitor mai bun!”, tema Congresului Internațional al grupului FEGIME, desfășurat la Hamburg între 29 iunie – 01 iulie 2023, a fost SUSTENABILITATEA.
”Sustenabilitatea este capacitatea de a răspunde nevoilor generațiilor actuale fără a compromite nevoile generațiilor viitoare, prin asigurarea unui echilibru între creșterea economică, îngrijirea mediului și bunăstarea socială.”
Până acum, grupul FEGIME a acționat pe cinci direcții strategice: Digitalizarea, Marketingul, Dezvoltarea profesională, Extinderea și Succesiunea. De acum înainte, grupul va acționa și pe a șasea direcție strategică: Sustenabilitatea.
În vederea stabilirii direcțiilor de acțiune legate de sustenabilitate, am studiat Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (planul de lucru comun al umanității pentru eradicarea sărăciei, combaterea inegalității și oprirea schimbărilor climatice până în 2030) și am consultat experți interni și externi. În urma analizelor efectuate, am stabilit obiective care includ atât măsuri care vizează companiile membre, cât și măsuri pe care dorim să le aplicăm împreună cu clienții, furnizorii și partenerii noștri. Pentru a reuși, trebuie să lucrăm împreună!